Marius Buse

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a discutat cu reprezentanții asociațiilor de fermieri și producători de semințe și ulei de floarea-soarelui despre securitatea alimentară, asigurarea stocurilor necesare pieței interne, precum și despre soluțiile guvernamentale de răspuns la problemele cu care se confruntă acest sector. 

”Am dorit să avem aceste consultări pentru a primi asigurări direct de la sursă că există stocuri suficiente de ulei pentru populație, inclusiv în cazul în care ar exista o cerere suplimentară a pieței. România are un potențial agricol foarte important, iar noile măsuri guvernamentale pe care le avem în vedere vor susține acest domeniu extrem de important pentru economie”, a afirmat premierul. 
Discuțiile s-au concentrat în jurul obiectivului de a crește suprafețele cultivate cu floarea soarelui, producția de semințe și, în mod special, nivelul de procesare a semințelor și producția de ulei de floarea soarelui, pentru piața internă și pentru export. 

România poate juca un rol important la nivelul Uniunii Europene pentru a compensa pierderea de importuri din Ucraina, în condițiile în care țara noastră este unul dintre principalii exportatori de cereale, a subliniat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă. 

Țara noastră poate să contribuie astfel la siguranța alimentară a Uniunii Europene și a țărilor terțe, care sunt puternic afectate de consecințele agresiunii din Ucraina.
În cadrul consultărilor, au fost analizate dificultățile din acest sector, generate de lipsa creditărilor pe termen mediu și lung, situația volatilă a forței de muncă și problema îngrășămintelor folosite pentru culturile agricole. 

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat că reabilitatea și dezvoltarea sistemului de irigații constituie o prioritate pentru actuala guvernare, iar măsurile de facilitare a accesului la finanțare vor fi continuate prin programe dedicate acestui domeniu. De asemenea, a arătat este importantă o regândire a învățământului agricol pentru a răspunde mai bine cerințelor pieței muncii. 

Consultările vor continua în cadrul unui grup de lucru coordonat la nivelul ministerului Agriculturii. La întâlnire, alături de premierul Nicolae-Ionel Ciucă au participat Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Câciu, ministrul finanțelor, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, consilierul de stat George Agafiței și Remus Borza, consilier onorific.

Firmele din domeniul agriculturii au fost reprezentate la discuții de SC. Prutul SA, SC. Oleomet SRL, Bunge România SA, SC. Global Grain International SRL, SC. Expur SA, SC Mirba Oil&Miniprod SRL, SC Mirba Oil&Miniprod SRL, SC. Argus SA, Agromad Crops, Grup Șerban Holding SA, SC. Dorna Agri S.A., SC. Longin SRL, Cerealcom Teleorman, SC. Agricost S.A., SC. JD Agro Cocora SRL, SC. Intercereal SA, Cargill, S.C Nutrelo Group S.A., SC. Ardealul S. A., Cerealcom Dolj.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că, prin programul Anghel Saligny, autoritățile au la dispozitie 15.5 miliarde de lei pentru investitii. 

„Bani pentru extinderea rețelei de gaze naturale! Astăzi am aprobat alături de colegii din Guvern suplimentarea bugetului Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” cu 15,5 miliarde de lei. Din această sumă, 5,5 miliarde lei vor fi alocați pentru finanțarea celor 105 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale. Dar a căror valoare excedează plafonul alocat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, coordonat de MIPE. Vorbim de proiecte mature, a căror documentație este finalizată și urmează să fie încărcate în platforma electronică investitii.mdlpa.ro de reprezentanții primăriilor.

Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” este unul susținut de PNL, precum și de prim – ministrul Nicolae Ciucă. Susținem în continuare extinderea rețelei gazelor naturale pentru că situația se va stabiliza și, totodată, vom avea gaze din Marea Neagră. Da, ne ținem de cuvânt: gaz românesc în casele românilor!

Mă bucură că există interes pentru a primi finanțare, din PNRR, pentru proiecte de producție de energie din surse regenerabile (eolian și solar), cu un buget de 457.700.000 euro. Astăzi erau 800 de conturi validate pe platforma dedicată. Nu uitați că se pot depune aplicații în perioada 31 martie – 31 mai 2022!”, a scris Virgil Popescu, pe Facebook.

CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru proiectarea şi execuţia Podului de la Cosmeşti, pe DN24. Antreprenorul român are la dispoziţie cinci luni pentru proiectare şi 19 luni pentru construcţia efectivă, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. 
 
Contractul are o valoare de 146,49 milioane de lei fără TVA, fonduri europene. În cadrul proiectului vor trebuie executate următoarele lucrări: construcţia noului pod rutier peste râul Siret, construcţia unui sector nou de drum (în lungime de aproximativ 6 km), precum şi amenajarea unui pasaj rutier peste calea ferată Mărăşeşti – Tecuci
 
După finalizarea lucrărilor noul traseu va asigura ocolirea comunei Cosmeşti tranzitată acum de DN24 pe relaţia Tişiţa - Tecuci - Bârlad - Vaslui - Crasna – Iaşi.
 
Actualul pod de la Cosmeşti peste râul Siret a fost construit în perioada 1921-1924.
Primul Centru „Respiro” din județ în care persoanele adulte cu handicap grav vor putea fi cazate și îngrijite, este aproape de finalizare. Spațiul a fost deja amenajat și mobilat, astfel că în perioada următoare pot fi realizate ultimele amenajări interioare și poate demara partea de obținere a tuturor avizelor și autorizațiilor necesare, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
 
„Un spațiu ca acasă, în care să facem tot ceea ce putem să mai alinăm din suferință, în care să le oferim celor de acolo atenția, mângâierea și grija de care au nevoie.
Aceasta a fost deviza de la care am plecat în amenajarea pentru prima oară în județul nostru a unui centru “Respiro”. Ne-am dorit să realizăm un spațiu familial, în care adulții cu handicap grav să fie cazați și îngrijiți o perioadă de timp, atunci când aparținătorii acestora au diverse probleme medicale, personale sau au nevoie de o perioadă de odihnă și răgaz.
 
Astfel, familiile beneficiarilor vor ști că cei pe care îi iubesc și pentru care fac atât de multe sacrificii sunt bine îngrijiți, nu sunt singuri, au parte de asistenţă medicală, consiliere psihologică și programe de recuperare medicală.
 
Investiția este de peste 600 de mii de lei, cu finanțare prin Programul de Interes Naţional în Domeniul Protecţiei şi Promovării Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Președintele Senatului, Florin Cîțu, i-a transmis președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, că este un erou care îi inspiră pe toți cei care iubesc valorile democratice. 

„Domnule Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, este o onoare să vă ascultăm astăzi în Parlamentul României. Mulțumesc că mi-ați acceptat invitația de a susține acest discurs. Îi mulțumesc și prietenului meu, prim-ministrul Ucrainei, pentru ajutorul oferit în acest demers. Mulțumesc, Denis. Domnule președinte Zelenski, sunteţi un erou nu doar în Ucraina, ci şi în România şi în toate statele care respectă principiile şi valorile democratice. Curajul și perseverența de care aţi dat dovadă dumneavoastră și poporul ucrainean în această perioadă dificilă pentru Ucraina ne inspiră pe toţi, ne motivează să fim mai uniţi, pentru că doar împreună putem reuși tot ce ne-am propus și doar împreună putem învinge”, a transmis Florin Cîțu.

Președintele Senatului a cerut ca Rusia să fie izolată complet din punct de vedere economic.

„Rusia trebuie izolată complet din punct de vedere economic. Poate că unii cred că este o măsură mult prea dură, dar niciun răspuns nu cred că e suficient de aspru pentru atrocităţile provocate Ucrainei”, a declarat Florin Cîțu.

 

Refugiații ucraineni care au ajuns la Galați și la Siret primesc sprijin de la români și de la ceilalți europeni. Recent, un transport cu ajutoare a venit tocmai din Franța. Pachetele au fost distribuite cu sprijinul autorităților locale.

Ajutoarele au fost colectate la centrul intercomunal din orașul Amboise. În total s-au adunat 386 de cutii de haine, 60 de plăpumi și pături, 45 de cutii de alimente, 77 cutii cu produse de igienă, 61 de cutii cu medicamente, 87 de saci de pături și 40 de saltele. Un camion închiriat de Primăria Amboise, asociația Amboise-Băleni (localitatea din județul Galați n.r.) și Solidaritatea Internațională a transportat pachetele în România.

La Galați, Ionel Popa, primarul comunei Băleni, și Doina Cucu, vicepreședintele Consiliului Județean Galați, au preluat ajutoarele si le-au direcționat către blocul M11 din cartierul Micro 17, unde sunt cazați în continuare refugiați ucraineni.

Mai mulți voluntari din Băleni au participat la descărcarea camionului alături de voluntarii de la SRAU Galati aflați sub coordonarea vicepreședintelui Gina Șișcă.

Organizatorii campaniei strâng în continuare ajutoare pe care le vor trimite în județul Galați. Obiectivul este ca transportul să ajungă în România până în luna iunie.

„Obiectivul acum este să putem închiria un al doilea camion până în iunie, cu destinația Galați, cu haine de vară, produse de igienă și produse alimentare. Pentru asta avem nevoie de donații în bani", a explicat Micheline Beaussier, președintele asociației Amboise-Baleni.

Președintele PSD Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților a susținut luni, 04 aprilie 2022, un discurs în plenul reunit al Parlamentului. Marcel Ciolacu a declarat că începând din 24 februarie, are loc „cea mai gravă” criză de securitate de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, prin „invazia nejustificată, ilegală şi neprovocată” a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Mai jos se poate citi discursul integral al președintelui Camerei Deputaților:

„Domnule Preşedinte al Ucrainei,

Domnule Preşedinte al Senatului,

Domnule Prim-Ministru,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Stimați membri ai Guvernului,

Începând cu 24 februarie, ne confruntăm cu cea mai gravă criză de securitate de la finele celui de-al doilea război mondial, prin invazia nejustificată, ilegală și neprovocată a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Ne alăturăm, și de la această Tribună, vocilor care exprimă sprijinul ferm și de neclintit pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional.

Așa cum exprimam încă din data de 28 februarie, prin Declarația Parlamentului României privind situația din Ucraina, respingem cu hotărâre comportamentul iresponsabil al Rusiei și cerem încetarea imediată și necondiționată a acțiunii militare împotriva Ucrainei, precum și retragerea forțelor armate ruse de pe întreg teritoriul acestei țări.

Ultimele zile ne-au arătat imagini oribile, greu de crezut pentru Europa secolului 21. Imaginile din Bucea, care au făcut înconjurul lumii, ne-au copleșit și ne-au revoltat pe toți.

Nu putem accepta ca autorii acestor masacre să rămână nepedepsiți. Ei trebuie să ajungă în faţa justiţiei și să fie trași la răspundere cât mai rapid. În acest sens, sprijinim pe deplin o anchetă amănunțită din partea Curții Penale Internaționale, România alăturându-se acestui demers încă de pe 2 martie.

Domnule Președinte Zelenski,

Doamnelor și domnilor,

În aceste momente, doresc să îmi exprim întreaga solidaritate cu țara Dumneavoastră, cu cetățenii și autoritățile ucrainene legitime.

Vă asigur că, așa cum s-a întâmplat și până acum, cetățenii care fug din calea războiului, vor găsi ocrotirea de care au nevoie în România.

Implicarea și generozitatea arătate de societatea civilă, de cetățenii români, în sprijinul numeroșilor refugiați sosiți în țara noastră, sunt cea mai emoționantă expresie a valorilor europene, pentru apărarea cărora se dă astăzi lupta în Ucraina.

Domnule Președinte,

Războiul este o tragedie din care nimeni nu câștigă. Toți pierd! Războiul aduce doar moarte, suferință și destine distruse.

Tocmai de aceea, gândul meu se îndreaptă și către etnicii români din Cernăuți, Odesa, de pe tot cuprinsul Ucrainei. Românii din Ucraina luptă în aceste zile pentru libertatea țării în care trăiesc și în care își cresc copiii.

Și cred, domnule președinte, că tocmai acest lucru reprezintă cea mai sinceră expresie a legăturii profunde dintre națiunile noastre.

Curajul dumneavoastră și al cetățenilor ucraineni, indiferent de etnie, demnitatea și hotărârea cu care luptați pentru libertate și pentru dreptul de a vă hotărî singuri soarta sunt un exemplu pentru întreaga lume.

Victoria Ucrainei este o victorie necesară atât pentru viitorul european al țării dumneavoastră, cât și pentru parcursul european al Republicii Moldova. Succesul Ucrainei înseamnă victoria libertății, democrației și valorilor europene în toată această regiune a Europei!

Trăiască România! Slava Ucraini!”

Florin Cîțu a anunțat că și-a depus demisia din funcția de președinte PNL.  Decizia a fost luată la presiunea majorității președinților de filiale, care vor să-l înlocuiască pe Florin Cîțu cu actualul premier Nicolae Ciucă.

„Este clar pentru mine că această coaliție cu PSD a fost greu de digerat, nu a fost un lucru natural. Tot ceea ce am făcut în această funcție, de când am preluat funcția de ministru al Finanțelor, premier și această funcție de președinte PNL, am luat decizii pentru binele României. Am spus că sunt măsuri, și dacă eram ascultat astăzi nu aveam aceste probleme, dar sunt măsuri care vor avea efect de bumerang, știm foarte bine că așa se întâmplă. Am corectat, când am preluat guvernarea României în 2019, probleme care s-au acumulat între 2017 și 2019. Din păcate, văd iarăși același ritm", a declarat Florin Cîțu.

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte, duminică, după demisia lui Florin Cîţu de la conducerea partidului. Pe ordinea de zi se va afla un singur punct, convocarea Congresului extraordinar pe 10 aprilie. 

La propunerea ministrului PSD al Sănătății, profesorul Alexandru Rafila, Guvernul a aprobat modificări importante la contractul-cadru prin care se acordă populaţiei asistenţa medicală, medicamentele şi dispozitivele medicale. Deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, prezintă care sunt principalele modificări aduse în sprijinul populației.

„În prezent, peste crizele vechi s-au suprapus altele noi, generate de războiul din Ucraina, care a perturbat grav lanțurile de aprovizionare cu energie, combustibil, alimente. Prețurile au crescut masiv, inflația a accelerat. Cu toate acestea PSD vine în sprijinul românilor și face ce a promis atunci când a intrat la guvernare. În ciuda crizei economice, Ministerul Sănătății a găsit soluții pentru a veni în sprijinul bolnavilor”, susține Viorica Sandu.

-Au fost introduse pe lista de medicamente gratuite şi compensate, de la data de 1 aprilie, 34 de noi denumiri comune internaționale destinate tratamentului bolnavilor cu afecțiuni pulmonare cronice, cancer, scleroză multiplă, diabet și alte boli rare.

-Nou- introdusele pe lista de medicamente gratuite şi compensate vor asigura tratamentul pentru afecţiuni neurologice şi Parkinson, ciroză biliară, boli endocrine şi metabolice, boli cronice ale rinichiului, boli degenerative ale ochiului – glaucom. Lista cuprinde și medicamente destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, cu diabet zaharat, cu boli rare – hemofilie/talasemie, cu hipertensiune pulmonară, amiotrofie spinală, amiloidoză şi angioedem ereditar.De asemenea între acestea se regăseşte şi tripla terapie necesară pacienţilor cu fibroză chistică.

Alte modificări importante ale contractului cadru aprobate:

-Serviciile medicale acordate de medicii de familie vor fi extinse. Începând de la 1 aprilie se introduc noi posibilităţi de diagnostic şi tratament acordate atât la cabinete, cât şi la domiciliul pacienţilor sau la locul solicitării.

-Pachetul de servicii medicale de bază în ambulatoriu va cuprinde şi consultaţiile, şi serviciile acordate de medicii de specialitate cu specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare în cabinetul medical.

-Programul de activitate zilnic al bazelor de tratament a fost reglementat în așa fel încât să asigure accesul asiguraţilor pe o durată de minimum 35 de ore pe săptămână şi minimum 5 zile pe săptămână. Repartizarea va fi stabilită prin negociere cu casele de asigurări de sănătate.

„S-a mai prevăzut posibilitatea majorării programului de lucru cu maximum 17,5 ore pe săptămână pentru fiecare medic de specialitate paraclinică, în situaţia în care necesarul de servicii medicale presupune prelungirea programului de lucru. Până la 1 aprilie 2022 vor fi aprobate și noile Norme de aplicare a pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru”, a adăugat deputatul Viorica Sandu.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întrevedere de lucru cu Diane Schmitt, coordonator european antitrafic, alături de consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Mădălina Turza, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Intene, Bogdan Despescu, și directorul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Comisar-șef de poliție,  Maximilian Nicolae.

Discuțiile au vizat demersurile integrate pe care România le face pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane la nivel sistemic, dar și în contextul crizei umanitare a refugiaților din Ucraina.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat importanța pe care Guvernul o acordă problematicii traficului de persoane, reflectată inclusiv în măsura strategică de preluare a coordonării procesului de monitorizare a implementării Strategiei Naționale de luptă împotriva traficului de personae, la nivelul Cancelariei Prim-ministrului.

În egală măsură, șeful Executivului a prezentat dinamica mecanismului național de luptă antitrafic, bazat pe pe cei patru piloni de intervenție: prevenire, combatere, protecție și parteneriat, precum și măsurile specifice dezvoltate pentru a reduce riscurile de trafic de persoane în contextul fluxurilor de refugiați din Ucraina.

Coordonatorul european antitrafic Diane Schmitt a reiterat angajamentul Comisiei Europene de susținere a demersurilor de descurajare a cererii în țările de destinație a traficului de persoane, precum și nevoia unui efort comun, la nivelul Uniunii Europene, de intensificare a demersurilor de condamnare a infractorilor și de urmărire și investigare a veniturilor rezultate din acest fenomen infracțional.

Consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Mădălina Turza, a detaliat   progresele pe care România le-a realizat din perspectiva luptei antitrafic, referindu-se în mod specific la noul sistem de criminalistică informatică destinat combaterii pornografiei infantile și exploatării sexuale a copiilor, de care va beneficia, în foarte scurt timp, Poliția Română, la camerele de ascultare a copiilor victime ale infracțiunilor, precum și la sistemele de alertă copil dispărut și numărul de urgență pentru copii 119, dezvoltate prin Programul Național al Guvernului – ”Din grijă pentru copii”.