Horia Tabacu

O nouă investiţie finalizată la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor. Clădirea principală a unităţii medicale, în care funcţionează Maternitatea şi secţia de Chirurgie Generală, a fost consolidată, reabilitată şi modernizată. Investiţia a fost realizată de către Consiliul Judeţean Galaţi, cu ajutorul fondurilor europene atrase prin Programul Operaţional Regional. Valoarea totală a investiţiei a fost de 6.500.000 de lei.

  “E din nou un moment de bucurie, ca de fiecare dată când facem lucruri bune pentru oameni. Am finalizat o nouă investiţie la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor, unitate medicală pe care guvernarea PDL a vrut să o închidă.

 Astfel, principala clădire a spitalului, care nu a fost niciodată renovată major în istoria sa de peste 60 de ani, a fost reabilitată şi modernizată de la zero. Practic, vorbim de o clădire aproape nouă, în condiţiile în care am consolidat fundaţia prin injectări de beton până la aproape doi metri adâncime, am schimbat toate instalaţiile, de la climatizare la cele termice şi electrice, am refăcut tencuiala interioară, am înlocuit toată tâmplăria şi am schimbat şi acoperişul.

 Totul pentru ca pacienţii să fie mai bine îngrijiţi, să aibă condiţii mult mai bune de spitalizare, iar medicii condiţii mult mai bune de lucru. În curând, vom inaugura şi noua clădire a Ambulatoriului, iar pe viitor vom construi clădire nouă şi pentru Medicina Internă şi Compartimentul de Urgenţe. Astfel, spitalul care asigură servicii medicale pentru aproximativ 60.000 de oameni din centrul judeţului va funcţiona doar în clădiri noi sau modernizate de la zero”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

 De asemenea, au fost montate panouri fotovoltaice, a fost instalat primul lift din istoria spitalului, instalații de ventilație pentru păstrarea unui mediu aseptic în sala de operaţii şi în sala de naşteri, precum şi un sistem de detecţie şi alarmare în caz de incendiu.

În această clădire vor funcţiona Maternitatea, cu secţiile de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie, sala de naşteri, şase saloane pentru paciente şi nou-născuţi, şi Chirurgia Generală, cu sala de operaţii, saloanele de terapie intensivă, săli pansamente, cabinete medicale şi patru saloane pentru pacienţi. Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 830 de mp.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că România a dovedit că este capabilă să gestioneze cea mai mare populație de urs brun din Europa. Demnitarul român a făcut declarația luni, în cadrul Consiliului de Mediu de la Bruxelles.

În fața specialiștilor europenei, Mircea Fechet a avut mai multe intervenții.

„România a dovedit că este capabilă să gestioneze cea mai mare populație de urs brun din Europa, ba mai mult de atât, să asigure condițiile ca aceasta să prospere. În Munții Carpați trăiesc între 6400 și 7200 de exemplare, puțin peste 40% din populația de urși a Europei. Palamentul European a subliniat recent necesitatea existenței unui echilibru pentru coexistența omului, a comunităților locale, a fermierilor, a ciobanilor, cu carnivorele mari, inclusiv ursul. Și tocmai pentru că această bogăție a biodiversității însă începe să amenințe cea mai de preț bogăție a unei țări: populația acesteia. Și spun asta pentru că în România, în ultimii 20 de ani, 26 de oameni au fost uciși de urși. 274 de persoane au fost desfigurate și în numai cinci ani s-au înregistrat peste 6400 de apeluri de urgență prin care s-au sesizat atacuri asupra omului”, a explicat ministrul român, la Bruxelles.

În plus, compensațiile acordate pentru a acoperi pagubele produse în perioada 2017-2022 însumează 6,2 milioane de euro. De aceea, specialiștii europeni vor reevalua starea de conservare a populației de urs.

„Solicităm așadar Comisiei să aplice prevederile Directivei Habitate pentru a reevalua starea de conservare a celor 10 populații de urs brun din Europa, iar pe baza rezultatelor obținute să analizeze dacă se impune actualizarea statutului lor de protecție, așa cum s-a întâmplat pentru specia lup. Este esențial să colaborăm pentru a readuce echilibrul și vă asigur că România va pune la dispoziție toate resursele, informațiile și experiența acumulată în gestionarea celei mai mari și celei mai sănătoase populații de urs brun din Europa. Împreună putem proteja viața omului, în timp ce putem proteja starea ursului brun”, a precizat Mircea Fechet.

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, s-a întâlnit cu Karien van Gennip, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Sociale și Ocupării din Regatul Țărilor de Jos.

Discuțiile au vizat drepturile și situația lucrătorilor români în Țările de Jos, mobilitatea echitabilă a forței de muncă, cooperarea în domeniul securității și sănătății la locul de muncă, formarea profesională și învățarea pe tot parcursul vieții, precum și cooperarea între ministerele de resort și instituțiile subordonate din cele două țări.

„Am decis să semnăm un Memorandul de colaborare care să prevadă ținte clare și acțiuni comune pe linie de ocupare a forței de muncă și de inspecție a muncii. Una dintre aceste acțiuni este legată de informarea corectă a românilor care merg în Țările de Jos cu privire la drepturile pe care le au, la vulnerabilități și oportunități. În domeniul ocupării vom avea echipe comune de lucru pentru a crește vizibilitatea și rolul EURES (European Employment Services - Serviciul European de Ocupare a Forţei de Muncă). Îmi doresc să implicăm în aceste acțiuni comune și autoritățile locale. Pe de altă parte, un obiectiv important al mandatului meu este și acela de a dezvolta economia socială în România și de a sprijini întreprinderile de economie socială, iar din acest punct de vedere putem învăța din bunele practici din Țările de Jos. Îmi doresc să maximizăm potențialul economiei sociale în România”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Din delegația olandeză au mai făcut parte și Tim Versnel, viceprimar al orașului Rotterdam, și Hinke Nauta, șef adjunct de misiune Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București.
În Regatul Țărilor de Jos sunt în acest moment circa 60.000 de români rezidenți. Aceștia lucrează în domenii de top (sănătate, IT), dar și în construcții și agricultură.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a ironizat moțiunea depusă de opoziție. Am citit-o, este chiar simplă, fără conținut, a spus Barbu.

USR a depus o moțiune simplă împotriva ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu. „Trebuie să plece din funcția de ministru, să vină cineva mai priceput și mai puțin nostalgic după comunism”, au transmis semnatarii documentului.

„Vorbim despre această moțiune simplă? Chiar simplă, fără conținut. Bineînțeles, am citit cu atenție această moțiune. În conținutul ei nu se vorbește de activitatea Ministrului Agriculturii și de activitatea mea ca ministru. Înseamnă că au depus o moțiune pur politică, încercând probabil la alegerile europarlamentare să facă pragul de 5%”, a declarat ministrul Florin Barbu.

El a spus din nou că nu este nostalgic după perioada comunistă și Nicolae Ceaușescu.

„Aveam 10 ani la revoluție. Bineînțeles că a fost o glumă, o ironie, și întotdeauna am considerat, dar din păcate USR-iștii nu o înțeleg, numai oamenii inteligenți știu de glumă și de ironie”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Documentul a fost dezbătut luni în plenul Camerei Deputaților, iar votul final va fi marți.

Republica Moldova va organiza un referendum pentru aderarea la UE. Acesta va avea loc la toamnă. Președinta Maia Sandu consideră că este vorba despre „o ocazie istorică” pentru moldoveni.
Mesajul a fost transmis pe Facebook.

„În această toamnă avem de trecut printr-un moment de cotitură - referendumul va fundamenta în Constituție decizia noastră de a construi acasă pace, bunăstare și libertate”, a declarat Maia Sandu.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a dezvăluit că a avut 20 de runde de consultări în ultimele luni și că a discutat cu peste 500 de oameni din diverse domenii.

„E important să facem acum referendum pentru că este o ocazie istorică, așteptată de trei decenii – statele membre ale Uniunii Europene sunt mai deschise ca oricând, avem voința politică necesară pentru acest pas, iar cetățenii noștri doresc să facă parte din UE. Acest lucru trebuie reconfirmat și scris în Constituție, ca oricine ar fi la guvernare, vocea poporului pentru această direcție de dezvoltare să fie obligatorie pentru clasa politică”, a mai transmis Maia Sandu.

Ea a mai anunțat că referendumul este obiectivul întregii țări, al tuturor cetățenilor, și a îndemnat societatea civilă să-și coordoneze eforturile de promovare a referendumului și aderării la UE.

Constructorii au demarat lucrările de modernizare la sediul Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai, în zona intrării și a holului principal.

La parter vor fi amenajate spații pentru copii, un amfiteatru deschis cu zone de expunere cărți, o cafenea și o terasă exterioară.

Pe parcursul lucrărilor, acitvitatea Bibliotecii va continua, iar accesul se va face printr-o intrare secundară, vizavi de Colegiul Partenie Cosma.

„Ne cerem scuze cititorilor pentru disconfortul creat. Lucrările vor dura 12 luni. În primăvLLA ara anului viitor, Biblioteca Județeană din Oradea va fi complet modernizată și digitalizată, iar cititorii vor avea condiții mai bune și facilități suplimentare. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin PNRR, și din bugetul Consiliului Județean Bihor. Mulțumesc echipelor tehnice și conducerii Bibliotecii pentru implicare”, a transmis Ilie Bolojan.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că România este hotărâtă să-și dezvolte programul de energie nucleară, în special prin folosirea tehnologiei Reactoarelor Modulare Mici. Declarația a fost făcută joi la Bruxelles, în cadrul Summitului Energiei Nucleare.

Președintele Klaus Iohannis participă la summitul care subliniază urgența acțiunii climatice și importanța energiei nucleare în tranziția energetică globală.

„România este hotărâtă să-și dezvolte programul de energie nucleară prin sporirea capacității de producție la scară largă și prin implementarea tehnologiei inovatoare a Reactoarelor Modulare Mici, în colaborare cu Statele Unite ale Americii și alți parteneri cheie. Mai mult decât atât, ne propunem să devenim un lider regional în operarea și implementarea energiei nucleare, în formarea forței de muncă specializate, și un hub al lanțului de aprovizionare pentru producția de energie nucleară. În dezvoltarea programului național de energie nucleară, suntem dedicați siguranței publicului și mediului, operării instalațiilor noastre în condiții de siguranță și respectării depline a cerințelor de neproliferare asumate”, a mai spus Iohannis.

În încheiere, șeful statului a făcut „un apel la acțiune unitară care să valorifice potențialul masiv al energiei nucleare” pentru un viitor cu emisii zero și sigur din punct de vedere energetic.

„Mă aștept ca Summitul de astăzi să consolideze angajamentul față de expansiunea energiei nucleare în mixul energetic din Uniune Europeană și în cel global. Acest angajament este esențial pentru deblocarea investițiilor în timp util, pentru consolidarea lanțurilor de aprovizionare și pentru formarea următoarei generații de specialiști în energie nucleară. Salut pașii recenți efectuați în acest sens de către Comisia Europeană, cum ar fi Alianța Industrială Europeană pentru Reactoarele Modulari Mici.Trebuie să ne asigurăm că ambițiile noastre în domeniul energiei nucleare beneficiază de un sprijin financiar adecvat, luând în considerare și rolul energiei nucleare în accelerarea decarbonizării. Combinarea finanțării publice și private este esențială în crearea unui model de afaceri, ușor de replicat, pentru implementarea accelerată a energiei nucleare. Trebuie să ne extindem investițiile în cercetare, proiecte demonstrative și dezvoltarea de noi materiale și tehnologii nucleare”, a adăugat Klaus Iohannis.

Primarul Nicușor Dan anunță o investiție de 29 de milioane de lei pentru digitalizarea unor spitale din București. Este vorba despre cinci spitale aflate în subordinea Primăriei Municipiului București.

Anunțul a fost făcut de primarul Nicușor Dan. Pe listă sunt spitalele Filantropia, Spitalul Clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu”, Foișor, Spitalul Clinic Sfânta Maria și Spitalul Clinic de Obstretică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”. Acestea vor primi în total peste 29 de milioane de lei pentru investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală. Investițiile vor asigura eficientizarea activității personalului medical în beneficiul pacienților.

Primarul Nicușor Dan mai susține că în ultimii trei ani, Primăria Capitalei a atras fonduri nerambursabile în valoare de peste 274 de milioane de lei pentru modernizarea serviciilor medicale din spitalele aflate în administrare. Au fost făcute investiții în echipamente, clădiri noi, renovări, modernizarea sistemelor de detectare a incendiilor precum și reducerea riscurilor de infecții nosocomiale. 

Premierul Marcel Ciolacu anunță că Guvernul a modificat legea astfel încât să descurajeze fuga în străinătate a celor condamnați de instanțele din România. Ei vor fi puși să plătească toate costurile operațiunilor pentru depistarea și aducerea în țară.

„Venim azi cu noi prevederi capabile să descurajeze fenomenul condamnaților care părăsesc țara înaintea sentinței finale”, a spus premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de guvern de joi.

Premierul s-a declarat mulțumit de faptul că „tot mai mulți fugari celebri au fost aduși în România primind un spor de pedeapsă”.

Conform modificărilor operate de miniștrii cabinetului Ciolacu, fugarii vor suporta cheltuielile pe care statul român le face pentru aducerea lor în țară.

„Vrem să-i punem să plătească, să suporte costurile operațiunilor derulate de stat pentru a-i găsi și a-i aduce în țară”, a precizat premierul Marcel Ciolacu.

Președintele Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la Summitul Energiei Nucleare, la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro în format extins, care vor avea loc la Bruxelles. În cadrul întâlnirilor, el va cere accelerarea procesului de aderare la UE a Ucrainei și Republicii Moldova.

„Summitul Energiei Nucleare, organizat de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și de Regatul Belgiei, joi, 21 martie 2024, la Bruxelles, are loc în contextul includerii istorice a energiei nucleare în acordul Conferinței ONU privind Schimbările Climatice (COP28) de la Dubai din 2023. Evenimentul va oferi șefilor de stat și de guvern participanți ocazia de a-și împărtăși viziunea cu privire la rolul-cheie al energiei nucleare în atingerea neutralității climatice, securității energetice și dezvoltării economice. În cadrul Summitului, liderii vor adopta o Declarație, prin care se reafirmă angajamentul ferm pentru susținerea energiei nucleare ca parte a procesului global de limitare a schimbărilor climatice și pentru crearea de condiții favorabile sectorului nuclear prin promovarea inovației tehnologice, educarea forței de muncă și mai ales lărgirea accesului la finanțare publică și privată pentru energia nucleară”, anunță Administrația Prezidențială.

Reuniunea Consiliului European va debuta joi cu o întâlnire de lucru cu Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, în cadrul căruia va avea loc un schimb de opinii cu privire la situația geopolitică și provocările globale actuale, cu accent pe situația din Orientul Mijlociu. Liderii UE vor aborda teme de actualitate de pe agenda europeană şi globală, precum situația din Ucraina, securitatea și apărarea Uniunii Europene, extinderea UE, situația din Orientul Mijlociu, fenomenul migrației, provocările din sectorul agricol european și aspecte legate de viitoarea Agendă Strategică a UE.
„Situația din Ucraina va fi discutată pe larg, cu accent pe continuarea sprijinului multidimensional, inclusiv a sprijinului militar, în urma acordului recent privind instituirea Fondului de Asistență pentru Ucraina în cadrul Facilității Europene pentru Pace. Președintele Klaus Iohannis va accentua faptul că România rămâne unul dintre susținătorii fermi ai Ucrainei şi va pleda pentru continuarea acordării asistenței pe toate dimensiunile, îndeosebi pe palier umanitar, militar și în ceea ce privește tranzitul cerealelor ucrainene, atât timp cât va fi necesar. Dimensiunea de securitate şi apărare europeană va reprezenta un subiect central în cadrul discuțiilor liderilor UE, în contextul publicării recente de către Comisia Europeană a Strategiei privind industria europeană de apărare și a programului asociat de investiții în apărare. Președintele Klaus Iohannis va sublinia că România va participa activ și constructiv la efortul Uniunii privind consolidarea industriei europene de apărare”, scrie în comunicatul de presă.

Liderii UE vor avea o discuție cu privire la extinderea Uniunii Europene, în lumina ultimelor evoluții legate de prezentarea recentă de către Comisia Europeană a raportului de progres în privința Bosniei și Herțegovina și a actualizărilor privind progresele înregistrate de Ucraina și Republica Moldova în procesul de aderare la UE.

„Președintele României va pleda pentru avansarea rapidă a procesului de aderare la Uniunea Europeană pentru Ucraina și Republica Moldova, care au obținut progrese remarcabile în condiții extrem de dificile. De asemenea, liderii europeni vor continua discuțiile pe marginea situației din Orientul Mijlociu, pe fondul situației umanitare tot mai grave din teren. Accentul va fi pus pe continuarea eforturilor UE privind sprijinul umanitar, pe identificarea de măsuri pentru a se evita escaladarea regională a conflictului și pe continuarea cooperării cu toți actorii internaționali și regionali relevanți în vederea identificării unei soluții sustenabile pe termen lung pentru conflictul din Orientul Mijlociu. Totodată, vor fi abordate şi provocările din sectorul agricol european, în vederea identificării celor mai bune soluții pe termen scurt, mediu și lung, având în vedere importanța sectorului agricol pentru securitatea alimentară și autonomia strategică a UE”, se mai arată în comunicat.

Cu privire la viitoarea Agendă Strategică a Uniunii, liderii europeni vor avea un schimb de idei referitor la stadiul pregătirilor pentru finalizarea documentului, o dezbatere mai cuprinzătoare în acest sens urmând să aibă loc la următoarea reuniune a Consiliului European.
„Președintele Klaus Iohannis va menționa importanța obținerii unui acord în vederea definitivării documentului până la finalul primului semestru al acestui an și va exprima sprijinul României pentru continuarea reflecției în coordonatele stabilite la reuniunea de la Granada din 2023. De asemenea, în cadrul Consiliului European este prevăzută și o discuție referitoare la progresele înregistrate pe toate dimensiunile de acțiune în domeniul migrației. România va evidenția, în acest sens, contribuția sa substanțială la protejarea frontierei externe a UE, inclusiv prin continuarea proiectului pilot derulat împreună cu Comisia Europeană la frontiera cu Serbia. În cadrul Summitului Euro în format extins va fi discutată situația economică a Uniunii Europene, liderii urmând să aibă discuții cu privire la coordonarea politicilor în domeniu, în vederea creșterii rezilienței economiilor europene. Totodată, liderii vor mai aborda și aspecte legate de avansarea Uniunii piețelor de capital”, precizează Administrația Prezidențială.