Europarlamentarul Victor Negrescu a comentat decizia privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. S-a trecut o primă etapă importantă, a spus reprezentantul PSD.
Aderarea se va face în etape.
„Aveam ca opțiuni fie să intrăm în două etape, fie să continuăm să stăm la poarta spațiului Schengen cum am stat timp de 13 ani. Ceea ce nu au putut toți ceilalți, iată că am reușit acum. Aderarea la spațiul Schengen pe cale aeriană, dar mai ales pe cale maritimă, aduce din start beneficii enorme României. Mai mult, România se conectează complet la zona de liberă circulație, devenind membră cu drepturi depline în mecanismele Schengen, și face ca drumul spre intrarea pe cale terestră să fie ireversibil. Astăzi, din nou, social-democrații fac ce trebuie pentru România în plan internațional deblocând o situație care părea imposibilă după eșecul de anul trecut. PSD a dus România în UE și în NATO, a pregătit Președinția Consiliului UE iar, acum, cu Marcel Ciolacu prim-ministru, intrăm în spațiul Schengen după 13 ani de așteptare. Este însă și o victorie a coaliției, în fața mișcărilor anti-europene, pentru că prin eforturi mari am adus stabilitatea necesară pentru a intra în spațiul Schengen și finaliza MCV. Împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat și PES activists România milităm activ din 2014 pentru acest deziderat, am adunat zeci de mii de semnături, am inițiat petiții, am propus și susținut rezoluții în Parlamentul European, am discutat și am reușit să convingem oficialii europeni și să modificăm regulamentele pentru a ajuta România. Campaniile #RomâniaCereSchengen și #RomâniiMerităÎnSchengen arată consistența demersurilor noastre”, a transmis Negrescu pe Facebook.
Europarlamentarul PSD a prezentat avantajele aderării țării noastre la spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă.
„Iată care sunt beneficiile:
-cetățenii români vor circula mai ușor în alte state din spațiul Schengen, câștigând un drept pe care îl meritau. Vorbim de milioane de pasageri anual. Acest lucru înseamnă și că românii din diaspora se pot întoarce mai ușor acasă pe cale aeriană beneficiind de numeroasele aeroporturi existente în România, aflate multe dintre ele în proces de extindere și modernizare. Practic amortizăm economic aceste investiții cheie și dezvoltăm infrastructură aeroportuară;
-România va putea transporta mai ușor în zona Schengen produse de maximă necesitate folosind transportul aerian. Acest lucru se aplică la transportul de medicamente, transportul în regim de urgență, transportul unor echipamente tehnice sensibile, transportul coletelor sau transportul logistic cu componentă civil-militară.
-țara noastră va deveni mai atractivă pentru investiții, investitorii străini și turiști. Aceștia vor putea să călătorească mai rapid și vor putea conecta mai bine filialele lor din România cu cele din alte state din spațiul Schengen. De altfel, la nivelul anului 2022, 585 de milioane din cei 900 de milioane de turiști care au călătorit în străinătate au venit în Europa, reprezentând 65% din totalul la nivel global, ceea ce face ca spațiul Schengen să fie cea mai vizitată zonă din lume. Totodată, România poate deveni gazda mai multor evenimente de mare amploare.
-aderarea României la spațiul Schengen pe cale maritimă va facilita intensificarea schimburilor comerciale, accelerând transportul de mărfuri pe această rută, țara noastră urmând a deveni astfel principala poartă de acces în Uniunea Europeană din estul Europei. Deja Portul Constanța a înregistrat în 2022 o creștere de peste 15% a cantității de marfă manipulată față de 2021, a treia cea mai mare creștere în rândul porturilor europene, iar 1,6% din volumul transportului portuar maritim, exprimat în mărfuri încărcate şi descărcate în transport maritim la nivel european, se realiza prin România la nivelul anului precedent.
-intrarea în mecanismele tehnice asigură conectarea serviciilor consulare, abilitarea personalului de frontieră și acces nelimitat la toate mecanismele și procesele decizionale din spațiul Schengen. România își câștigă dreptul de a fi la masa deciziilor din zona de liberă circulație, făcând procesul ireversibil”.
Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că încă 31,75 km de drum de mare viteză au fost deschiși.
Este vorba despre tronsonul 3 al DEx12 Craiova-Pitești.
„Încă 31,75 km de drum de mare viteză au fost deschiși! Tronsonul 3 al DEx12 (Craiova-Pitești) se adaugă celor aproximativ 40 de km ai acestui drum expres pe care se circulă încă din vara anului trecut (2022)”, a anunțat Sorin Grindeanu.
Sunt acum 80 de km de mare viteză finalizați anul acesta (2023) care se adaugă rețelei rutiere de mare viteză din România, a precizat ministrul Sorin Grindeanu.
Președintele interimar al Camerei Deputaților Alfred Simonis a convocat în regim de urgență plenul Camerei Deputaților. Decizia a fost luată ca urmare a apariției unui proiect legat de Ținutul Secuiesc.
„Am convocat de urgență plenul Camerei Deputaților pentru mâine, 28 decembrie, la propunerea președintelui PSD Marcel Ciolacu, pentru a respinge inițiativele toxice ale unor parlamentari afiliați grupului UDMR privind așa zisa autonomie a Ținutului Secuiesc și separarea cetățenilor români pe criterii etnice”, a explicat Simonis.
Președintele interimar al Camerei Deputaților a avut un mesaj pentru parlamentarii AUR.
„Este cel puțin revoltător că membrii AUR s-au opus astăzi în Biroul Permanent acestei proceduri necesare pentru a pune capăt unor teme care nu își au locul în societate. Ori nu înțeleg procedurile parlamentare, ori vor să speculeze în mod populist acest subiect. Deși nu am mari așteptări de la AUR, îi aștept mâine să vină să voteze respingerea acestor propuneri toxice. Altfel, vor demonstra încă o dată că nu sunt în stare să ofere românilor decât scandal și urlete”, a precizat Simonis.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că în țară au fost aduși alți șase fugari. Potrivit lui Gorghiu, fugarii ar putea fi opriți prin înăsprirea legilor. Ea susține că se impune monitorizarea persoanelor aflate sub control judiciar prin utilizarea de dispozitive electronice de supraveghere.
„La nivel național, sunt dispuse 10.457 de măsuri de control judiciar, dintre care 5.871 sunt interdicții de părăsire a teritoriul național. Scopul măsurilor preventive este tocmai acela de a împiedica sustragerea persoanei de la judecată. Dar realitatea ne arată că, uneori, aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a împiedica fenomenul fugarilor. Este nevoie de mai mult. Se impune monitorizarea persoanelor aflate sub control judiciar. Obligația acestora de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Și am încredere că acest mecanism va deveni operațional. Însă, până atunci, luptăm constant să îi aducem acasă pe fugari”, a transmis, pe Facebook Alina Gorghiu.
Potrivit ministrului Justiției, în ultimele 24 de ore au fost aduși în țară șase fugari. Pe listă sunt Berki Ioan, adus din Marea Britanie, condamnat la 5 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală, Anton Fernando, adus din Italia, condamnat la 4 ani și 10 luni, pentru furt calificat și infracțiuni rutiere, Neaga Constantin-Robert, adus din Italia, condamnat la 3 ani și 6 luni, pentru loviri sau alte violențe, Sava Traian, adus din Irlanda, condamnat la 2 ani si 10 luni, pentru înșelăciune, Petre Viorel Alexandru, adus din Marea Britanie, condamnat la un an, pentru furt calificat, precum și Stanciu Valentin Ionuț, adus din Marea Britanie, condamnat la un an, pentru infracțiuni rutiere.
Premierul Marcel Ciolacu promite noi autostrăzi și drumuri expres în 2024. Vor fi cu mult peste 100 de noi kilometri de autostrăzi şi drumuri expres inaugurate, a spus șeful Executivului.
Anunțul a fost făcut în ședința de Guvern, ultima înainte de Crăciun.
„Am certitudinea că la anul vor fi cu mult peste 100 de noi kilometri de autostrăzi şi drumuri expres inaugurate. De aceea Transporturile au în 2024 un buget cu aproape 30% mai mare, ca să livreze conform aşteptărilor românilor”, spune Marcel Ciolacu.
Potrivit premierului, pe ordinea de zi a ședinței Guvernului sunt „opt sau nouă proiecte legate de infrastructură, autostrăzi, centuri ocolitoare şi electrificare de căi ferate”.
Guvernul aprobă în ședința din această săptămână proiectul de lege privind energia eoliană offshore. Astfel, vom produce energie verde și ieftină în folosul românilor, a explicat premierul Marcel Ciolacu.
Este un proiect esențial în domeniul energiei, a adăugat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
„Aprobăm un proiect esențial în domeniul energiei. Legea privind energia eoliană offshore ne va ajuta să folosim pe lângă gazul din Marea Neagră o altă resursă majoră a țării în zona litoralului, respectiv vântul. Există investiții de miliarde de euro pregătite care așteptau acest nou cadru legislativ. Acum putem folosi acest potențial pentru a produce energie verde și ieftină în folosul românilor”, a precizat Ciolacu.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a comentat ultimele scandaluri din Parlament provocate de reprezentanții AUR și de Șoșoacă. Niște scandalagii şi clovni vor să preia conducerea în România, a spus Stroe.
Comentariile au fost făcute după scandalul din Parlament de la dezbaterea bugetului pentru 2024.
„Ați văzut în Parlament, în ultimele 24 de ore, cine vrea să preia conducerea în România și mai ales în ce fel. Niște scandalagii şi clovni. S-au băgat toți în acest cor de strigături, ură și violență, de la un capăt la altul al opoziției de la AUR, până la USR. Alternativa pe care o promit aceste partide mărunte este doar un imens scandal, țipete și atât. Singurul lucru pe care l-au deprins este să se hrănească din ură și să compromită orice dezbatere serioasă. Să se remarce prin mizerii și discurs instigator de la tribuna parlamentului. Este o întrecere între ei: cine poate mai puțin”, a scris Ionuț Stroe pe Facebook.
Stroe și-a imaginat un guvern format din AUR, USR și SOS.
„Imaginea pe care o arată este de neputință. Imaginați-vă doar: Cum ar arăta un Guvern cu miniștri din scandalagii de ieri și azi? Cum ar arăta Apărarea condusă de Șoșoacă? Sau Finanțele țării sub Simion? Sau Sănătatea cu cineva de la USR - asta am văzut deja și e trist. Nici nu știi dacă să râzi sau să te sperii. Vine un an electoral în care va fi mult zgomot și vor fi multe petarde. Vă îndemn doar să rămâneți calmi și să lăsați zgomotul în urmă”, a adăugat Ionuț Stroe.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță că încă trei români condamnați au fost aduși în țară. Aceștia au fost condamnați în România și au fost prinși în Germania și Spania.
Bărbații au fost aduși marți în țară. Potrivit ministrului, este vorba de Grigore Nicolae-Răzvan, adus din Spania, condamnat la 9 ani pentru tentativă la omor calificat, de Roman Paul, adus din Germania, condamnat la 5 ani pentru furt calificat, infracțiuni informatice și economice și de Udilă Adrian, adus din Germania, condamnat la 3 ani și 2 luni, pentru act sexual cu un minor.
„Avem nevoie de legea împotriva fugarilor, de acea pedeapsă suplimentară asimilată evadării pentru cei care sunt infractori periculoși și decid să fugă din țară după condamnare. Avem nevoie și de dispozitive electronice de supraveghere în cazul persoanelor aflate în așteptarea sentinței. Și le vom achiziționa. Până atunci, continuăm aducerea în țară a fugarilor! Efortul statului este zilnic, indiferent de numele persoanei condamnate”, a precizat Alina Gorghiu.
Liderul deputaților UDMR Csoma Botond este revoltat de scandalurile provocate de Simion și Șoșoacă. Este inimaginabil ce s-a întâmplat în Parlament, era ca într-o crâșmă de mahala, a spus reprezentantul UDMR la RFI.
Ultimul scandal a avut loc în timpul ședinței din Parlament pentru adoptarea bugetului pe anul 2024. Csoma Botond a povestit că ședința a fost dominată de violență verbală, de jigniri și de amenințări între liderii George Simion și Diana Șoșoacă. De asemenea, au fost îmbrânceli între parlamentarii USR și cei ai Puterii și între un parlamentar AUR și reprezentanții UDMR.
„Este inimaginabil ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul României. Sigur, nu este primul incident. Vedeți și dvs. că de când extremiștii au ajuns în Parlament, e un scandal permanent, aproape în fiecare săptămână avem un scandal, poate că nu la această dimensiune la care a fost scandalul ieri. A început între Simion și Șoșoacă într-un mod grosolan, grobian, am văzut cum se comportă extremiștii între ei, după aceea ne-au atacat cei de la AUR și un deputat de la PSD, au venit spre noi, către grupul UDMR”, a relatat deputatul UDMR Csoma Botond.
Deputatul UDMR a descris atmosfera drept una de crâșmă.
„Erau urlete în sală, era ca la circ. Era ca într-o crâșmă de mahala. Cred că în anul electoral 2024, aceste atitudini se vor amplifica, din păcate”, a adăugat Csoma Botond.
Toți beneficiarii de venit minim garantat (VMG) și de alocații pentru sprijinirea familiei (ASF), dar și alte persoane/familii fără venituri sau cu venituri reduse, vor beneficia, de anul viitor, de venit minim de incluziune (VMI).
Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, acest beneficiu include două componente: sprijinul pentru incluziune și sprijinul pentru familia cu copii și va înlocui actualele forme de sprijin (VMG și ASF).
Pentru accesarea VMI, solicitanții depun o singură cerere pentru ambele componente, urmând ca în funcție de veniturile și structura familiei să se stabilească dreptul fie la ambele componente, fie la o singură componentă a venitului minim de incluziune.
Beneficiarilor de ajutor social și/sau de alocatie pentru susținerea familiei li se recomandă ca pentru continuitatea acordării acestui tip de drepturi sociale să depună cererea până la 31 decembrie 2023, indiferent dacă familia/persoana singură va beneficia ulterior de una sau de ambele componente ale acestui beneficiu de asistență socială.
Cererea și documentele suport se înregistrează fizic sau electronic la Serviciul Public de Asistență Socială de la nivelul primăriei comunei, orașului, municipiului sau a sectorului Municipiului București, în a cărui rază teritorială beneficiarii au domiciliul sau reședința, ca și în cazul beneficiilor anterior acordate.
Accesați secțiunea VMI din pagina web a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pentru a descărca cererea de solicitare sau pentru mai multe informații privind accesarea acestui sprijin financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal pentru familiile şi persoanele singure aflate în situaţie de dificultate, au precizat reprezentanții ministerului.