Consiliul Județean Galați va reabilita vechile pavilioane ale Unității Medico-Socială Gănești. Investiția presupune ample lucrări de consolidare, reabilitare termică, de înlocuire a instalațiilor degradate, precum și de instalare a unor sisteme de producere a energiei verzi.
După ce în 2020 a fost inaugurat un spital nou la Gănești, cu toate dotările necesare pentru pacienții cu boli psihice grave care sunt îngrijiți acolo, Consiliul Județean lucrează la un nou proiect pentru zecile de bolnavi pentru care această unitate medico-socială înseamnă acasă.
Contestarea la CCR de către USR a legii PSD privind finalizarea hidrocentralelor abandonate este un demers iresponsabil, irațional și profund anti-național, a transmis PSD printr-un comunicat de presă.
„Invocând tot felul de chichițe de mediu, inconștienții de la USR nu fac altceva decât să favorizeze creșterea gradului de dependență energetică a României față de Federația Rusă, ceea ce contravine eforturilor întreprinse la nivelul întregii Uniuni Europene. Prin contestația depusă la CCR, USR blochează practic orice creștere a capacității României de a produce energie ieftină și curată, care să conducă la scăderea facturilor pentru populație și economie. Această acțiune a USR calcă în picioare chiar interesul propriilor alegători care sunt afectați, în egală măsură, de creșterea prețurilor la energie electrică”, se arată într-un comunicat de presă.
PSD subliniază că demersul USR nu ar contribui cu nimic la protecția mediului din zonele respective. Acele hidrocentrale deja există în ariile protejate, unele dintre ele fiind construite în proporție de peste 90%. Prin urmare, blocarea finalizării lor nu rezolvă cu nimic situația din acele zone. Din perspectiva protecției mediului înconjurător este preferabil să ai o structură finalizată și funcțională, decât una dezafectată și abandonată.
„Demersul USR este cu totul absurd pentru că amânarea finalizării acelor hidrocentrale obligă România să utilizeze într-o măsură mai mare capacitățile de producere a energiei electrice pe baza combustibililor fosili, care au un efect mult mai poluant asupra mediului înconjurător.
Nu în ultimul rând, hidrocentralele respective reprezintă o investiție publică realizată din banii cetățenilor români, care însă nu poate fi fructificată din cauza blocajelor acestui partid anti-social și anti-național”, a adăugat PSD.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit cu comisarul european Paolo Gentiloni, responsabil pentru Economie. Cei doi oficiali au analizat efectele economice generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei. De asemenea, a fost evidențiată nevoia utilizării integrate a resurselor europene și naționale, astfel încât la nivelul statelor membre UE să poată fi gestionate optim crizele multiple din această perioadă.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat eforturile de gestionare a fluxului de refugiați din Ucraina, dar și solidaritatea manifestată față de ucrainenii rămași în țara lor.
„Ne concentrăm asupra reducerii impactului creșterii prețurilor la energie și gaz, precum și asupra prețurilor bunurilor. Sprijinul nostru acordat economiei are în vedere scăderea inflației și dezvoltarea ritmului creșterii economice prin investiții masive, folosirea fondurilor europene și atragerea investitorilor. România este o țară sigură, membră a Uniunii Europene și a NATO, ceea ce garantează securitatea afacerilor și investițiilor”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
La rândul său, comisarul european pentru Economie a transmis un mesaj de încredere necesară atât investitorilor, cât și consumatorilor de pe piața europeană, arătând că Uniunea traversează această perioadă de criză cu o stare bună la nivel economic și baze bune de creștere. Comisarul Paolo Gentiloni a arătat că România se află pe o pistă bună din perspectiva dezvoltării economice, fiind necesar să fie păstrat ritmul de creștere.
Unitatea și coeziunea au fost recunoscute ca fiind extrem de necesare în această perioadă la nivel european, pentru a evita creșterea diferențelor de dezvoltare între statele membre. În acest sens, vor fi luate mai multe măsuri de sprijin în UE, care se vor adăuga utilizării fondurilor puse deja la dispoziția statelor membre, prin intermediul PNRR, cadrului financiar multianual sau fondurilor de urgență.
Deputatul PSD de Galați, Viorica Sandu, salută decizia Ministerului Familiei, cu privire la ajutorul oferit mamelor aflate în situații de risc, victimelor violenței domestice sau mamelor minore.
„În urma unei întâlniri de lucru dintre ministrul PSD al Familiei, Gabriela Firea și doamna Roxana Mânzatu, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și fost ministru al Fondurilor Europene, a fost identificată oportunitatea prin care, începând din acest an, un program în valoare de 12 milioane de euro din fonduri europene, gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura trusoul destinat nou-născutului.
Acest trusou va fi destinat mamelor aflate în situații de risc, victimelor violenței domestice, mamelor minore. Va consta în tichete sociale sub forma unui card electronic.
În maximum trei luni de la momentul nașterii acest ajutor va fi disponibil și va putea fi folosit doar pentru a cumpăra produse destinate nou-născuților”, a scris deputatul Viorica Sandu, pe Facebook.
Balta Zătun a fost populată cu 3 tone de pește, în cadrul unei acţiuni realizată de către Consiliul Judeţean Galaţi, prin intermediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Galaţi.
„An de an populăm Balta Zătun pentru pasionații de pescuit sportiv. Astăzi, Balta Zătun, aflată în patrimoniul Consiliului Județean, a fost populată cu o tonă de crap și două tone de caras, astfel încât toţi pasionaţii acestui sport, amatori sau profesionişti, să se poată relaxa în natură la o partidă de pescuit”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Valoarea totală a investiţiei este de 41.420 lei (cu TVA), transportul fiind inclus în preţ. Balta Zătun va fi închisă pentru pescuit timp de două săptămâni, deoarece specialiştii recomandă o perioadă de adaptare a peştelui la noile condiţii de habitat. Ultima populare a bălţii Zătun a avut loc în martie 2021, cu 3,6 tone de pește. Balta Zătun are 27 de hectare de luciu de apă.
Pentru investiții în sectorul energetic din România, Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), în baza prevederilor Regulamentului CE nr. 241/2021, prevede o alocare la 1,62 miliarde euro, iar perioada de implementare este până în august 2026.
”Criza actuală a energiei ne-a demonstrat, din nou, că soluția pe termen lung stă în investiții serioase în domeniul energiei. Resurse financiare există, inclusiv în PNRR. Începând cu luna martie vom lansa mai multe call-uri de proiecte în vederea accesării celor 1,62 miliarde euro. Vom lansa la sfârșitul lunii martie mai multe call-uri de proiecte pentru investiții în noi capacități de producție electrică din surse regenerabile, pentru dezvoltarea de capacități de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană. Am încredere că acești bani vor fi accesați și vom avea proiecte finalizate începând cu anul 2024”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.
Premierul Nicolae Ciucă participă, astăzi, la Sofia, la reuniunea şefilor de Guvern ai statelor aliate NATO din Europa de Sud-Est găzduită de prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov.
”Întâlnirea va oferi prilejul de a aprofunda consultările asupra consecinţelor invaziei Rusiei în Ucraina şi a securităţii din Europa de Sud-Est. Aceste discuţii au loc la momentul potrivit având în vedere că sunt organizate imediat după summitul NATO de la Bruxelles, de săptămâna trecută, la care am participat împreună cu preşedintele României, Klaus Iohannis”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
În cadrul sesiunii plenare vor fi abordate teme legate de modul în care invazia rusă din Ucraina va afecta securitatea regională pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi modalităţile de consolidare a coordonării şi cooperării în Europa de Sud-Est.
În contextul reuniunii de la Sofia, şeful Executivului va avea întrevederi bilaterale cu prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov, omologul său din Muntenegru, Zdravko Krivokapić, precum şi cu premierul Republicii Macedonia de Nord, Dimitar Kovačevski.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Serviciului Român de Informații. „Rolul Serviciului Român de Informaţii este unul esenţial în ansamblul sistemului naţional de securitate. Va trebui să acţionaţi preventiv şi eficient, ca şi până acum, într-un mediu de securitate din ce în ce mai impredictibil pentru a vă îndeplini cu succes misiunile”, a transmis șeful statului.
„Ziua Serviciului Român de Informaţii ne oferă prilejul de a sublinia rolul esenţial al acestei instituţii în protejarea valorilor democratice şi promovarea intereselor naţionale ale României şi ale aliaţilor săi, în realizarea securităţii naţionale, în asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept.
Reputaţia de care vă bucuraţi astăzi în rândul partenerilor, colaboratorilor şi beneficiarilor este rezultatul unui management eficient şi al profesionalismului celor care lucrează în cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Pandemia de COVID-19 a schimbat pentru multe instituţii din ţara noastră ordinea priorităţilor şi a direcţiilor de acţiune, impunând, totodată, un ritm de reacţie mai alert. În acest context dificil, Serviciul Român de Informaţii şi-a îndeplinit rolul constituţional şi legal la înalte niveluri de performanţă.
Mai mult, dumneavoastră, cei care lucraţi în cadrul SRI, aţi obţinut rezultate remarcabile şi aţi reuşit să gestionaţi situaţii noi şi foarte complexe generate de pandemie. Contribuţiile aduse s-au dovedit foarte importante pentru obiectivul statului român de a proteja şi salva cât mai multe vieţi, limitând, pe cât posibil, răspândirea acestei boli necruţătoare.
Unele riscuri, aparent difuze, se pot dovedi că au un impact major la nivelul societăţii româneşti. Este meritul dumneavoastră că, în urma unor evaluări competente, le semnalaţi rapid factorilor de decizie şi apreciez eforturile depuse pentru a spori viteza de reacţie şi pentru a asimila tehnologii de ultimă generaţie.
Menţinerea standardelor de performanţă şi capacitatea de a inova continuu trebuie să fie corelate cu nivelul de protecţie pe care îl oferim cetăţenilor, modernizarea fiind o parte imperativă a responsabilităţii dezvoltării instituţiei dumneavoastră.
Deciziile strategice adoptate de statul român se fundamentează în bună măsură şi pe informările în format instituţional cu privire la temele de securitate naţională. Dimensiunea anticipativă a evaluărilor, dar şi abordarea sintetică a analizelor specifice sunt foarte importante în procesul de decizie.
Agresiunea militară ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei ne obligă să ne concentrăm eforturile asupra noii crize din vecinătatea noastră şi, în mod evident, asupra diminuării riscurilor la adresa securităţii naţionale generate de aceasta.
Dumneavoastră vă revine responsabilitatea de a contribui, potrivit competenţelor legale, la eforturile de asigurare a securităţii cibernetice a României, precum şi la apărarea intereselor economice, urmărind cu prioritate, în actualul context, posibilele riscuri la adresa securităţii energetice şi a celei alimentare.
La acestea se adaugă fenomenul migraţiei ilegale, terorismul internaţional, dar şi fenomenele generate de ameninţările de mediu.
Rolul Serviciului Român de Informaţii este unul esenţial în ansamblul sistemului naţional de securitate. Va trebui să acţionaţi preventiv şi eficient, ca şi până acum, într-un mediu de securitate din ce în ce mai impredictibil pentru a vă îndeplini cu succes misiunile.
Vă felicit pentru întreaga activitate şi vă urez mult succes în continuare!”, este mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis.