Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR) anunță că a început procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) aferente sectorului vegetal, pentru anul de cerere 2023.
Procedura a început joi după ce APIA a stabilit cuantumurile aferente acestor forme de sprijin.
„Am reușit deblocarea plăților aferente ANT-urilor din sectorul vegetal, iar în perioada imediat următoare vor intra la plată și cele pentru sectorul zootehnic, până în prezent fiind luate în calcul 180.000 de dosare. De asemenea, de mâine va începe autorizarea la plată a dosarelor eligibile pentru ecoschema de înverzire PD – 04. Astfel, până în acest moment au fost autorizați la plată 164.885 fermieri cu suma totală de 30.969.641,87 lei”, a declarat ministrul agriculturii, Florin Barbu.
În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 125/16.02.2024 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal, pentru anul de cerere 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 140/19.02.2024, valoarea plafonului este de 88.126,943 mii euro și se asigură de la bugetul de stat, prin MADR.
Plățile se fac în lei, la cursul valutar de 4,9735 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2023 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 3 din 2 octombrie 2023.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că alegerile prezidențiale vor fi în septembrie, iar cele generale, în decembrie. De asemenea, alegerile locale vor fi comasate cu cele europarlamentare și vor fi organizate în 9 iunie.
Deciziile au fost luate în cadrul alianței PSD-PNL. Premierul Marcel Ciolacu va emite deciziile guvernamentale după alte discuții cu reprezentanții PNL.
”Am hotărât ca în cursul lunii septembrie să avem alegerile prezidențiale, primele date sunt, nu este foarte greu, 1-15, 8-22 sau sfârșitul lunii septembrie. Una dintre aceste trei variante va fi aleasă. Consider că cea de mijloc, pentru că pe 15 septembrie încep școlile și să nu încurcăm desfășurarea activității copiilor, 8-22 ar fi cea mai potrivită și data de 8 decembrie pentru alegerile generale”, a explicat Marcel Ciolacu.
În cazul alegerilor europarlamentare cele două partide vor merge pe listă comună. Lista ar putea fi deschisă de un candidat independent, probabil femeie. La alegerile locale decizia privind candidaturile comune sau separate va fi luată de organizațiile județene ale PNL și PSD.
Europarlamentarul Dan Nica susține că lucrătorii sezonieri și salariul minim european au fost prioritățile mandatului său. Am promovat legislația de protecție a lucrătorilor sezonieri și pentru ca salariul minim european să fie peste 500 de euro, a explicat eurodeputatul PSD.
„Cu sprijinul grupului Social Democrat, lucrătorii sezonieri și salariul minim european au fost prioritățile mele”, a transmis europarlamentarul român Dan Nica, pe pagina sa de Facebook.
Salariul minim european a fost impus datorită grupului social democrat din Parlamentul European, a mai spus Nica.
„Am promovat legislația de protecție a lucrătorilor sezonieri și pentru ca salariul minim european să fie peste 500 de euro. Suntem singurii care ne-am luptat pentru români și pentru România. Salariul minim european este acum obligatoriu datorită eforturilor grupului S&D din Parlamentul European”, a precizat Dan Nica.
Ministerul Finanţelor a împrumutat 443,2 mil. lei de la bănci, prin titluri de stat de tipul obligaţiuni de stat benchmark. Împrumutul a fost luat luni. Titlurile au o valoare programată de 500 mil. lei și sunt scadente în mai 2027, cu o dobândă de 6,22% pe an.
La licitaţie au participat opt entități. Valoarea totală a cererii a fost de 528,2 mil. lei, din care băncile au licitat în nume şi cont propriu 475 mil. lei, în timp ce ofertele necompetitive au fost de 53,2 mil. lei.
Din suma totală adjudecată, de 443,2 mil. lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 390 mil. lei, în timp ce ofertele necompetitive s-au ridicat la 53,2 mil. lei.
Modelul de dezvoltare al României s-a schimbat și se bazează preponderent pe investiții atât din fonduri naționale cât și din fonduri europene, devenind astfel un model sustenabil de dezvoltare cu efect de multiplicare în economie, a declarat ministrul Investițiilor Europene, Adrian Câciu.
„În anul 2023, valoarea investițiilor publice realizate a fost de peste 20 miliarde euro (20,3 mld euro) aducând un aport concret la creșterea economică înregistrată de România. Este o performanță remarcabilă, cu atât mai mult cu cât a fost realizată în condiții extrem de dificile – război la granițe, crize multiple, succesive și suprapuse, tensiune și revendicări sociale”, a explica ministrul Investițiilor.
Câciu a vorbit și despre deficitul bugetar în raport cu investițiile realizate.
„Un aspect foarte important este că valoarea totală a investițiilor publice de anul trecut a fost cu 11 miliarde de lei (2,2 mld euro) mai mare decât deficitul bugetar. Cu alte cuvinte, datoria nou creată prin deficit este reflectată în totalitatea sa în investitii cu efect de multiplicare care, la rândul lor, vor produce valoarea adăugată necesara pentru plata, în timp, a acestei datorii. Si acesta este un nou model de sustenabilitate a datoriei publice, fiind pentru prima dată când România se împrumută pentru investiții și nu pentru consum”, a adăugat Câciu.
Ponderea investițiilor publice în totalul investițiilor este de peste 60%.
„Un alt aspect de notat este ponderea fondurilor europene în total cheltuieli cu investițiile publice, această pondere ajungând la 62% din total investiții. Recuperarea puternică din a doua parte a anului pe partea de absorbtie a fondurilor europene din exercițiul financiar 2014-2020(20 de puncte procentuale, de la 76% la 96% în prezent) a avut un rol determinant în acest rezultat. Banii europeni au finanțat și vor continua să finanțeze puternic investițiile publice. De exemplu, la ministerul Transporturilor toate tronsoanele de autostradă ori drum de mare viteză, finanțate din PNRR, au contracte semnate, iar la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sunt proiecte depuse de peste 10 miliarde euro aferente exercițiului financiar 2021-2027”, a precizat Adrian Câciu.
Pentru anul în curs investițiilor publice prognozate vor fi mai mari cu 20% decât anul trecut, a adăugat Câciu spunând că „sunt prevăzute peste 120 de miliarde de lei de la bugetul național și din fonduri europene, ceea ce reprezintă echivalentul a 7,2% din PIB”.
După ce a construit o clădire nouă pentru îngrijirea pacienților de la UMS Gănești, Consiliul Județean Galați are în lucru un proiect pentru modernizarea vechilor pavilioane.
„Este vorba despre trei clădiri construite acum mai bine de 100 de ani, care vor fi refăcute total, astfel încât să ofere condiții la fel de bune ca în noua clădire pe care am inaugurat-o în 2020”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
În acest moment, constructorul lucrează la Pavilionul Central, care va fi consolidat și refăcut aproape de la zero.
„Fundația va fi consolidată, pereții vor fi cămășuiți, iar tot ce este neconform va fi înlăturat. Mai mult, se vor realiza și injectări cu soluții hidrofobe pentru combaterea infiltrațiilor și a fisurilor. De asemenea, va fi construit și un acoperiș nou, vechiul fiind deja demolat. În plus, va fi refăcut sistemul de climatizare, vor fi montate panouri solare și un sistem de umbrire cu reglare automată, toate acestea fiind integrate într-un sistem inteligent de automatizare și management energetic”, a precizat Costel Fotea.
În noul Pavilion Central, saloanele vor avea doar două paturi, față de cele cu 4 sau 6 paturi de până acum.
În cadrul acestei ample investiții, în valoare de aproximativ 10 milioane de lei, vor fi refăcute și Pavilioanele I și II.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni că Guvernul va acorda sprijinul pentru ca serviciul de ambulanțe să beneficieze de noi mijloace de intervenție, de resursa umană de care are nevoie, precum și de adaptarea cadrului legislativ
Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit la Palatul Victoria, cu reprezentanții Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța”, alături de reprezentanți ai conducerii serviciilor de ambulanță.
„Consultările au avut în vedere măsurile de asigurare a resurselor necesare pentru desfășurarea activității serviciilor de ambulanță. Astfel, acest serviciu medical va fi dotat cu noi ambulanțe, procedura de achiziție publică fiind deja inițiată, demers ce vine ca răspuns la una dintre necesitățile pregnante transmise de reprezentanții sindicatului”, au transmis reprezentanții Guvernului.
Asigurarea resursei umane – personal medical de intervenție - a fost un alt subiect discutat. Prim-ministrul a punctat faptul că pot fi organizate concursuri pentru ocuparea unui număr de 360 de posturi vacantate în cursul anului trecut, urmare a aprobării de către Guvern a unui Memorandum în acest sens. Pentru posturile vacantate în acest an pot fi organizate concursuri fără a mai fi nevoie de aprobarea acestui demers prin Memorandum al Guvernului.
”Intervențiile rapide și profesioniste ale serviciului de ambulanță salvează vieți și protejează sănătatea oamenilor. Guvernul acordă întreaga atenție și sprijin personalului medical. Vom colabora foarte aproape pentru ca acest serviciu să beneficieze de noi ambulanțe, de resursa umană de care are nevoie, precum și de adaptarea cadrului legislativ”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
În perioada imediat următoare Federația Națională Sindicală ”Ambulanța” va comunica Guvernului informațiile care argumentează solicitările necesare pentru actualizarea cadrului legislativ de organizare și funcționare.
Premierul și echipa guvernamentală împreună cu sindicatul s-au angajat să aibă cât mai repede posibil o nouă întâlnire, după coordonarea tuturor acestor date, la care să participe specialiști cu experiență aplicată care pot contribui la conturarea în detaliu a modificărilor necesare.
Peste 7000 de imagini captate cu ajutorul unor echipamente de ultimă generație și zeci de cancere de piele descoperite în stadii incipiente cu ajutorul luminii, o tehnologie de ultimă generație, la Spitalului de Boli Infecțioase Galați. În unitatea medicală, Consiliul Județean Galați a creat un centru ultramodern de dermatologie și cercetare medicală.
„Cancerul de piele este o formă extrem de agresivă, astfel că șansele de vindecare depind de cât de repede este descoperit. De aceea, am creat la Galați, în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase, un centru ultramodern de dermatologie și cercetare medicală, la care lucrează o inimoasă echipă de cadre medicale. Inclusiv pacienți de la București au venit la Galați pentru investigații medicale cu noile tehnologii din dotarea centrului de dermatologie”, susține Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Echipamentele medicale, unele unice în țară, sunt utilizate și pentru evaluarea precisă a bolilor inflamatorii și autoimune (psoriazisul vulgar, dermatita atopică, lichenul plan, lupusul eritematos) și monitorizarea eficienței tratamentelor (inclusiv a medicației biologice, citostatice și antiinflamatoare dermatologice).
„De asemenea, cu ajutorul acestor echipamente medicale ultraperformante, în cadrul centrului se desfășoară proiecte de cercetare, cursuri postuniversitare de tip hands on cu participare națională și instruiri în domeniul imagisticii dermatologice”, a mai transmis Costel Fotea.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat luni că a semnat a doua finanțare de 100 de milioane de euro pentru digitalizarea CNAS și a Platformei Informatice pentru Asigurările de Sănătate.
„Transformarea digitală a sistemului de sănătate din România este un proces ireversibil. Am semnat astăzi a doua finanțare de 100 de milioane de euro cu destinația digitalizării CNAS și a Platformei Informatice pentru Asigurările de Sănătate”, este mesajul ministrului Rafila
Alte 100 de milioane de euro au fost direcționate acum două săptămâni pentru digitalizarea Ministerului Sănătății și a instituțiilor din subordine.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va acorda noi ajutoare familiilor vulnerabile. Acestea vor fi pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Anunțul a fost făcut vineri, înainte de ședința de Guvern. Majorările de pensii și salarii operate la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea noilor forme de sprijin.
„Avem, în primă lectură, un act normativ foarte important. Trebuie să asigurăm în continuare persoanelor din categorii vulnerabile dreptul la ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie, pentru cât a rămas din sezonul rece. Astfel, majorările de pensii sau salarii de la 1 ianuarie nu vor fi luate în calcul la stabilirea acestor forme de sprijin”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
În prezent, circa 800.000 de familii beneficiază de ajutoarele în discuție.